Nicușor Dan, atacat de Gabriela Firea: “Rând pe rând, pică promisiunile lui în fața bucureștenilor!”

Gabriela Firea îl acuză pe Nicușor Dan că a uitat de promisiunile făcute bucureștenilor în campania electorală, în special de protejarea parcurilor și spațiilor verzi din oraș.

Fostul primar al Capitalei îl acuză pe Dan că le-a oferit bucureștenilor ”parcuri abandonate și murdare”, uitând ce promisiuni făcea înainte să ajungă cel mai important om din București.

Gabriela Firea îl atacă dur pe Nicușor Dan


“Noul București a fost doar un slogan de campanie. Rând pe rând, pică promisiunile lui Nicușor Dan în fața bucureștenilor!

A promis un management corect al spațiilor verzi. Bucureștenii au primit în schimbul votului parcuri abandonate și murdare, le-a fost interzis accesul în parcuri pentru că acolo se organizau concerte și se analizează privatizarea parcurilor.

Nicușor Dan pare că a fost apărătorul spațiilor verzi doar până a reușit să decidă asupra spațiilor verzi! P.S.: de prietenii săi cu restaurante și case în parc când se atinge?”, a scris Firea pe Facebook.

Fostul primar al Capitalei a publicat, de asemenea, două declarații care-i aparțin lui Nicușor Dan, la doi ani distanță. Firea vrea să sublinieze modul în care discursul și punctul de vedere al lui Dan s-a schimbat radical după ce a ajuns primar al Bucureștiului.

“Parcurile au un statut de Cenușăreasă. Dacă vrei să construiești o parcare, iei un spațiu din parc. Acest lucru trebuie să se schimbe! Nu ne mai permitem să ne batem joc de spațiile verzi”, declara Nicușor Dan în 2019.

“Este o propunere de valorificare a parcului din partea unei companii private. Sunt un susținător al unui operator privat”, și-a schimbat Dan punctul de vedere, doi ani mai târziu.

Gabriela Firea a anunțat acum două săptămâni că și-ar dori să revină în fotoliu de primar, dacă bucureștenii vor dori acest lucru. ”Majoritatea proiectele pe care le-am început sunt acum blocate și nici nu se întrevede nimic bun cu acestea.

Îmi doresc să le continui, doar dacă și bucureștenii mă vor dori, din nou, în funcția de primar general. Voi candida la Primăria Capitalei dacă sunt sănătoasă, și dacă mai am energie și putere ca acum”, a anunțat Gabriela Firea.