Parlamentarii AUR nu sunt în vacanță. Deputatul Cristian Ivănuță a stat de vorbă cu cetățenii din județul Iași
Deputatul AUR de Iași Cristian Ivănuță, a mers în comunele Lețcani, Dumești, Popești și Sinești din județul Iași pentru a afla de la cetățeni care sunt problemele care necesită rezolvare. Ivănuță a fost însoțit de colegul său, deputatul Mihail Albișteanu, și de istoricul Corneliu Ciucanu. Acțiunea face parte din campania amplă „AUR te aude”, prin care românii își pot face vocea auzită.
Majoritatea parlamentarilor se bucură de cele două luni de vacanță, însă deputații și senatorii AUR aleg să fie activi în circumscripțiile lor pentru că își doresc să fie permanent în dialog cu românii.
„Ne-am propus să mergem personal în cât mai multe comune din județul Iași pentru că vrem să aflăm de ce la cetățeni care sunt nevoile pe care le au și ce probleme întâmpină. În acest sens, odată cu începerea viitoarei sesiuni parlamentare, vom putea să propunem proiecte de lege care să răspundă unor nevoi reale”, a declarat Cristian Ivănuță.
Deputatul AUR îi încurajează pe cetățeni să utilizeze platforma AUR te aude pentru a sesiza probleme sau pentru a trimite propuneri ce pot servi ca punct de plecare pentru propuneri legislative.