Vila enormă a familiei ex-şefului Inspectoratului de Stat în Construcţii, ridicată fără autorizaţie

Ex-inspector șef în Construcții, vilă ilegală. Poliţiştii locali au confirmat ilegalitatea şantierului din Păcurari, unde familia unui fost şef de la Inspectoratul de Stat în Construcţii construieşte o vilă.

Poliţiştii locali au confirmat ilegalitatea şantierului din Păcurari, unde familia unui fost şef de la Inspectoratul de Stat în Construcţii construieşte o vilă. Singurul lucru pe care au putut să-l facă agenţii este să aplice proprietarului o amendă şi să dispună sistarea lucrărilor, în condiţiile în care construcţia are deja trei niveluri. La mijlocul lunii iunie, în urma unei sesizări, „Ziarul de Iaşi” a identificat în zona str. Spinţi un imobil nefinalizat cu demisol, parter şi un etaj. La şantier era afişat un panou informativ care ar fi atestat presupusa legalitate, dar verificările ZDI au revelat că singurul document emis de către Primărie este un certificat de urbanism. Panoul cuprindea date despre şantier, iar în dreptul actului de autorizare figura „AC/CU 673 din data de 28.03.2022”.

De regulă, în urbanism, „AC” înseamnă autorizaţie de construire, iar „CU” certificat de urbanism. În context, amintim că lucrările la o construcţie nu pot începe doar în baza unui certificat de urbanism întrucât un astfel de act are un rol de informare şi nu unul de autorizare. În ziua apariţiei articolului, Poliţia Locală a demarat un control, dar şantierul era pustiu când agenţii au ajuns la faţa locului. Cu o zi mai devreme, la vizita reporterilor ZDI, lucrările erau în toi.

„Ca urmare a controlului efectuat în data de 23.06.2022 la imobilul precizat, conform prevederilor Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a constatat existenţa unui imobil nefinalizat, cu regim de înălţime demisol, parter şi un etaj, stadiul fizic al lucrărilor executate fiind următorul: demisol realizat, la parter şi etajul 1 fiind realizate structura de rezistenţă şi placă de beton armat. La momentul controlului, pe amplasament nu erau în curs de execuţie lucrări de construire. Ulterior, după prezentarea proprietarului la sediul instituţiei noastre, s-a constatat faptul că lucrările au fost executate fără autorizaţie de construire”, se arată într-un răspuns al Poliţiei Locale la solicitarea ZDI. Potrivit poliţiştilor, proprietarul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 3.000 şi s-a dispus măsura complementară de „sistare lucrări şi intrare în legalitate dacă condiţiile urbanistice permit acest lucru”.

În context, de precizat că şantierul este într-o zonă de versant, pe un fundac care se desprinde din str. Spinţi, procentul de ocupare a terenului fiind limitat prin lege la maximum 15%. Reprezentanţii municipalităţii ieşene au declarat recent pentru ZDI că proprietarul nu ar avea nevoie de întocmirea unui plan urbanistic zonal întrucât „Planul Urbanistic General are reglementări pe zonă”. Beneficiarul este Ionuţ Andronache, fiul fostului şef ISC Iaşi, Valerică Andronache. De altfel, terenul de 678 mp a aparţinut fostului şef ISC până în luna februarie 2022, moment în care proprietatea a fost intabulată pe numele actualului beneficiar în urma încheierii unui contract de donaţie. În prezent, Valerică Andronache, tatăl beneficiarului, nu mai lucrează la ISC, el desfăşurându-şi activitatea în mediul privat.