Lucian Pușcașu (AUR) solicită trimiterea unui corp de control la DGASPC Suceava: aceeași șefi de 25 de ani, iar 90% din personal sunt rude
Deputatul AUR Lucian Pușcașu solicită ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse Gabriela Firea declanșarea unui control tematic la DGASPC Suceava. O serie de nereguli au fost semnalate, într-o audiență parlamentară, de către un cadru medical, care susține că asistența medicală nu este conformă, măsurile nu ajung la copilul cu autism, întrucât se valorizează un sistem în care sunt aceeași șefi de 25 ani, iar 90% din personal sunt rude.
Județul Suceava are 3 case de tip familial care au personal un pedagog, îngrijitori, asistenți medicali și paznici de noapte: Adâncata, Mihoveni, Scheia și se lucrează la desființarea acestora. Copii din cadrul caselor de tip familia au bani de buzunar 16 lei pe zi când merg la școală și se schimbă destinația acelor bani pentru a se ,,suplimenta” meniul cu banii de buzunar ai copiilor.
,,Se împletește partea privată cu Statul în favoarea celor care conduc. Dacă cineva doneaza 200 lei să se cumpere pizza pentru copii conducerea ordonă: scoți factura pe societatea asta, alta decât cea a donatorului. Există și donatori care sunt forțați să fie donatori pentru că au copii la Blaidorf. În acest fel banii sunt dirijați în alte scopuri”, a punctat Pușcașu.
Alte probleme care au fost semnalate: nu se aprobă necesități reale precum gresie în baie, mașină de tuns pentru copii sau mașină de spălat; termomentre care sunt aduse de asistenții medicali de acasă și se achizitioneaza discreționar; se trimit oameni să cumpere diverse lucruri din donații și se precizează ca factura să fie pe fundația Blaidorf care administrează și bani publici. Oamenii doneaza la DGASPC și ajung la Blaidorf care decontează cum consideră pentru că nu îi controleaza nimeni.
,,Nu există protecția copilului, ci protecția șefilor, sunt fundații (Blaidorf) care au același domeniu de activitate ca direcția pentru protecția copilului și cheltuiesc banii pe care diverși cetățeni îi donează DGASPC Suceava. De ce se permite incompatibilitatea dintre două funcții, (1) șef într-o instituție de stat și (2) șef într-o fundație cu același obiectiv? Banii pentru protecția copilului nu ajung la copii cu dizabilități. Care este Procentul privind cheltuiala directă cu un copil cu autism și cheltuiala indirectă pentru menținerea salariilor personalului TESA din DGASPC Suceava? Câte persoane angajate la DGASPC Suceava sunt direct sau indirect rude?”, a întrebat deputatul AUR Lucian Pușcașu.