PSD-istul pervers care i-a cerut favoruri sexuale nepoatei sale de 20 de ani pentru a o angaja la Primărie. Ce i-a spus fetei: „Vreau să fiu cu tine o oră, două”
În curtea PSD au explodat, în această săptămână, două bombe: dosarul penal al ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu, care a trucat un concurs de angajare, și scandalul provocat de primarul comunei Călinești (jud. Argeș), Mihai Georgescu. Acesta îi propunea nepoatei sale, cu 35 de ani mai tânără, s-o angajeze la cabinetul său din Primărie, contra unor servicii sexuale. Așadar, două cazuri de angajare. Cel din Argeș este halucinant, artaă Ziare.com.
Comunitatea din Călinești, județul Argeș, a fost șocată de scandalul cu iz sexual provocat de primarul localității de aproape 11.000 de locuitori, Mihai Georgescu. Acesta i-a cerut favoruri sexuale unei tinere, care e și nepoata sa (rudă de gradul 2), ca s-o transfere la cabinetul său din Primărie, cu un salariu lunar de 3.500 de lei.
Fata a înregistrat convorbirea, și-a anunțat familia și a făcut totul public pe rețelele de socializare. Tatăl tinerei anunță că vrea dreptate la tribunal, iar primarul spune că a fost o glumă.
Important: primarul Mihai Georgescu are în jur de 55 de ani, nepoata hărțuită de el are 20 de ani!
Călinești este este o comună mare, formată din 12 sate: Călinești, Cârstieni, Ciocănești, Glodu, Gorganu, Radu Negru, Râncăciov, Udeni-Zăvoi, Urlucea, Valea Corbului, Văleni-Podgoria și Vrănești. La recensământul din 2011, comuna avea 10.872 de locuitori. Mihai Georgescu, de la PSD, se află la primul mandat de primar, obținut în septembrie 2020. Tot PSD domină și Consiliul Local, având 8 din cei 17 consilieri (ceilalți provin de la PNL – 3, PMP – 2, Pro România – 2, USR – 1, PER – 1).
Localitatea este bine definită printr-o frază dintr-un reportaj Digi 14: „o comună cu lume multă, asfalt puțin și o sumedenie de troițe cu sfinți la răspântii”.
„Te pot angaja pe cabinetul meu, îți dau 35 de milioane, îți dau liber cât vrei. Dacă am și eu nevoie de tine și vreau să fiu cu tine o oră, două într-o zi, să fii la dispoziția mea”
Acum, toată lumea comentează, într-un fel sau altul, scandalul în care este implicat primarul comunei. Mihai Georgescu este acuzat că i-a cerut favoruri sexuale unei tinere din comună, ca s-o transfere de la firma de pază la care lucrează (firmă care are contract și cu Primăria) la cabinetul său din Primărie. Fata l-a refuzat. A înregistrat conversația și a făcut-o publică.
Nicolae Dicu, tată fetei, spune că aceasta este chiar nepoata primarului. Așadar, perversul PSD-ist i-a făcut avansuri sexuale nepoatei sale, cu 35 de ani mai tânără decât el!
„El are o vârstă, 55-56 de ani, copilul meu are 21 de ani neîmpliniți”, se revoltă Nicolae Dicu.
Fragment din discuția dintre primar și fată (înregistrare)
Primarul: Tu ești o fată nebună și nu înțelegi viața asta. Oricum ieși cu cineva! Tu de la mine ai numai de câștigat. Ieșim o dată pe lună. Nici n-am timp. Eu și dacă te-aș avea numai pe tine, n-am timp. Și ies cu tine poate o dată la o lună, la două luni, nu știu, câteva ore. În rest, tu-ți faci viața ta. Și ai numai de câștigat. Oricum ești cu cineva, nu?
Fata: Dar v-am spus de la început asta. V-am spus de la început! Că nu, nu vreau! Am spus de la început că nu vreau asta.
Primarul: Te pot angaja pe cabinetul meu, îți dau 35 de milioane (3.500 lei – n.red.). Mă duci, mă aduci, chestii d-astea. Îți dau liber cât vrei tu, îți faci viața cum vrei. Dacă am și eu nevoie de tine și vreau să fiu cu tine o oră, două într-o zi, să fii la dispoziția mea. E decizia ta. Îţi asigur tot ce vrei, stabilitatea locului de muncă, prime, relaţii, tot ce vrei. Te duc în lumea bună.
Fata: Nu! V-am spus!
A făcut 4 ani de închisoare, pentru evaziune fiscală. Acum zice: „Sunt un familist convins, un om aproape de cetățeni”
Mihai Georgescu conduce în continuare primăria. A anunțat că s-a suspendat momentatn din PSD, dar de la primărie nu pleacă. Are treburi importante de rezolvat.
În 2020, Georgescu a fost propus de PSD și ales de cetățeni chiar dacă are un trecut penal: cu mulți în urmă, a făcut 4 ani de închisoare, pentru evaziune fiscală.
Dialogul dintre primar și un reporter Digi 24 spune multe despre acest individ.
Reporter: Domnule primar, o s-o luați în echipă și pe domnișoara Dicu?
Primarul: O să iau în echipă acele persoane care merită și care…
Reporter: Și merită domnișoara Dicu?
Primarul: Domn’e, nu știu ce știți dumneavoastră despre domnișoara Dicu. Eu am avut…
Reporter: Păi, v-a înregistrat când i-ați cerut favoruri sexuale!
Primarul: Eu nu cred că reiese din acea înregistrare favoruri sexuale. Am avut o discuție, o convorbire sau mai multe convorbiri. Am văzut că au extras din contextul convorbirii ce le-a convenit pentru a mă denigra. N-am cerut și n-am hărțuit pe nimeni. Sunt un familist convins, un om aproape de cetățeni.
Reporter: V-a plăcut atât de mult fata aceasta?
Primarul: Nu mi-a plăcut, domn’e! Mie-mi place familia mea, eu îmi iubesc toți locuitorii. Dacă gura mea e mai slobodă, așa, și glumele mele, câteodată, sunt interpretate în mod tendențios…
Tatăl fetei: „Era nepoata lui, nu putea să facă treaba asta! El are 55-56 de ani, copilul meu are 21 de ani neîmpliniți”
Aflat la lucru în Germania, Nicolae Dicu, tatăl fetei, spune că-l va da în judecată pe primar. „Mergem în instanță. Dacă mă dau înapoi, mă dă el în calomnie. Deci, mergem mai departe. Primarul nu e om! De atunci, fiica mea merge la psiholog”, a declarat el la Profi 24 TV. Dicu a explicat: „Primarul a pătat imaginea familiei noastre și a copilului meu! Știți ce se spune în localitate? Că Mihai Georgescu a trăit cu fata mea”.
Dezvăluirile lui Nicolae Dicu, tată fetei
- „Dacă domnul Georgescu nu a înțeles de la început că fata mea s-a angajat la «Pază și ordine» ca să-și respecte fișa postului, ci a înțeles altceva, e treaba dumnealui. Mai departe mergem în instanță. Dacă nu ne putem stăpâni pe teme sexuale, poate îl potolește justiția.”
- „Eu l-am sunat pe domnul primar și i-am spus așa: «Când s-a angajat copilul meu acolo, mie nu mi-ați spus că o angajați pe teme sexuale!».”
- „Copilul meu nu a reușit să termine Bac-ul, a avut o perioadă prelungită de stat acasă. M-am rugat de dumnealui… dacă poate să… așa.”
- „În momentul în care fata s-a angajat la «Pază și protecție», domnul primar, în prima săptămână, a încercat s-o hărțuiască. Eu, timp de 7 luni, am avut scandal în familie din cauza dumnealui. Eu n-am crezut copilul, că spune adevărul. Eu am crezut în primarul ăsta ca într-un Dumnezeu. Până copilul mi-a pus înregistrarea: «Uite, tată, cine e ăsta!». Și copilul meu a plecat de acasă, mi-a spus că sunt dușmanul ei. Când mi-a trimis copilul înregistrările, mi-am dat seama cine e el.”
- „Sâmbătă l-am abordat și l-am întrebat: «Georgescule, pentru ce s-a angajat copilul meu și pentru ce l-ai adus în Primăria Călinești? Să-i ceri păsărică?». Astea sunt cuvintele lui… În acel moment, primarul Georgescu mi-a închis telefonul și nu am mai putut lua legătura cu dumnealui.”
- „Suntem rude de gradul 2 cu primarul. Are o vârstă, 55-56 de ani, copilul meu are 21 de ani neîmpliniți. Era nepoata lui, nu putea să facă treaba asta! Fata mea a depus plângere.”
- „Fac apel la cei care vor să le fie mai bine copiilor: să nu-i ducă să-i angajeze la primarul Georgescu, că-și bate joc de copii. Să-i ducă, mai bine, la munca de jos.”
- „Mi-a pătat imaginea familiei și a copilului meu. Știți ce se spune în localitate? Că Mihai Georgescu a trăit cu fata mea.”