Senatorul Dorinel Cosma, anunț important pentru sportul românesc: Oina și rugby-ul vor avea zile dedicate la nivel național

Două dintre cele mai importante sporturi practicate în România – oina și sportul cu balon oval, respectiv rubgy, vor fi sărbătorite anual, potrivit a două proiecte legislative depuse în acest sens. Săptămâna acesta, ambele propuneri au primit aviz favorabil de la Comisia pentru tineret și sport din cadrul Senatului României.

Dacă aceste două inițiative vor fi adoptate, iubitorii sportului vor avea două sărbători noi, care se vor marca anual astfel: ziua sportului cu balonul oval pe data de 4 mai, iar ziua oinei pe data de 9 mai. Potrivit legii, Federațiile Române de Oină și Rugby vor prezenta, până la data de 1 octombrie a fiecărui an, activitățile propuse a se desfășura anul următor pentru finanțarea directă de la bugetul de stat a programului.

Senatorul AUR Dorinel Cosma, membru al Comisiei pentru Tineret și Sport din Senatul României, a salutat aceste inițiative, care alcătuiesc un moment istoric în plenul Senatul României, deoarece oina, este un joc sportiv tradițional românesc, iar instituirea unei zile naționale dedicate contribuire la promovarea acesteia.

„Am votat favorabile pentru aceste inițiative și sunt încrezător că acestea vor trece și de Camera Deputaților. Astfel, sportul românesc poate renaște: prin promovare și investiții în activități sportive putem readuce România pe primele locuri la campionatele europene, mondiale și olimpice”, a declarat Dorinel Cosma.