Statele Unite nu vor trimite Ucrainei sisteme de rachete care pot lovi Rusia

Președintele american Joe Biden a declarat că Statele Unite nu vor trimite Ucrainei sisteme de rachete care pot lovi ținte în Rusia, în ciuda solicitărilor din partea Kievului.

Biden le-a vorbit jurnaliștilor la Washington pe 30 mai, pe fundalul relatărilor că administrația sa se pregătea să trimită Ucrainei sisteme avansate de rachete cu rază lungă de acțiune.

CNN și Washington Post au relatat la 28 mai că au fost luate în considerare sistemul de rachete cu lansare multiplă, MLRS, și sistemul de rachete de artilerie cu mobilitate înaltă, cunoscut sub numele de HIMARS.

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat că decizia Washingtonului de a nu trimite Ucrainei sistemele de rachete este „rațională”.

MLRS poate lansa rachete la sute de kilometri distanță. Guvernul ucrainean a cerut Occidentului să-i furnizeze mai multe arme cu rază mai lungă de acțiune pentru a schimba cursul războiului.