Premierul Ciucă, despre un proiect de lege MApN prin care pot fi trimise arme şi echipamente Ucrainei: În acest moment legea este în analiză
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, la Oradea, despre un proiect de lege aflat pe site-ul MApN, prin care se modifică legea, astfel încât să poată fiva fi luată şi o decizie concretă în acest sens. Premierul a infirmat zvonurile privind pregătirea soldaţilor ucraineni pe teritoriul României şi faptul că ar exista mercenari români implicaţi în războiul din Ucraina.
MApN a postat pe site-ul său un proiect de OUG care completează articolul 9 al Ordonanţei nr. 122 din 28 august 1998 privind acumularea, scoaterea şi împrospătarea produselor din rezervele proprii ale forţelor destinate apărării naţionale.
Principala prevedere adăugată este cea potrivit căreia „Forţele destinate apărării naţionale pot face donaţii de produse din rezervele proprii, în starea în care se află, către state aliate sau partenere, în baza solicitărilor primite, în scopul acordării spirjinului cu titlul de ajutor în situaţiile temeinic justificate de evoluţia mediului de securitate şi când sunt afectate interesele României”.
Şeful Executivului a fost întrebat, la Oradea, despre proiectul de lege aflat pe site-ul MApNl în care se modifica legea existentă şi dacă, în baza acestei legi, vor fi trimise arme si tehnică militară către Ucraina.
”În acest moment, legea este în analiză, în momentul în care ea se va finaliza, vom lua o decizie concretă în acest sens”, a spus premierul.
Premierul a fost întrebat şi dacă confirmă declaraţiile din partea rusească potrivit cărora există mulţi mercenari români în Ucraina.
”Nu comentăm o astfel de informaţie. Nu există astfel de date. Am văzut că există şi informaţia conform căreia s-ar instrui pe teritoriul României militari ucraineni, nu încape discuţia de acest subiect”, a spus premierul.
Nicolae Ciucă a făcut apel la cetăţeni să aibă grijă de unde se informează, arătând că ”este o situaţie de securitate deosebit de complicată şi în acest ansamblu, există foarte multe informaţii care fac parte din domeniul dezinformării, al fake news-ului şi al propagandei.
”Avem nevoie de foarte mult discernământ când primim astfel de informaţii”, a mai spus premierul.