Ciprian-Titi Stoica (AUR): Programul „Sprijin pentru România” nu prevede nicio măsură pentru transportul feroviar
Principalele măsuri ale programului Sprijin pentru România, adoptat de coaliția de guvernare pentru a contracara efectele crizei economice, au fost anunțate cu un festivism victorios. Acum, cele 1,8 miliarde de euro fonduri europene rămase neutilizate în exercițiul financiar vor intra în protecție socială. Însă programul nu conține măsuri pentru calea ferată, fiind prevăzute acțiuni doar pentru transportul rutier de mărfuri și de persoane. Programul coaliției de guvernare a fost criticat de deputatul AUR Ciprian-Titi Stoica, membru al Comisiei pentru Transport și Infrastructură din Camera Deputaților, care susține că la capitolul măsuri economice apare o mare discriminare între transportul rutier și cel feroviar.
„Coaliția de guvernare susține doar transportul rutier, nu și pe cel feroviar. Acest program se înscrie și el în politica heirupistă și eșuată pe care monstruoasa coaliție PSD-PNL-UDMR o duce de ceva timp. Toți transportatorii trebuie anunțați, fie ei rutieri, feroviari sau navali. Cu atât mai mult, trebuie sprijinit transportul feroviar, care este considerat verde și care poate contribui la reducerea emisiilor de carbon„, a declarat deputatul AUR Ciprian-Titi Stoica.
Măsurile pentru sprijinul economiei sunt binevenite, dar puține în contextul actual. Spre exemplu, transportatorii primesc o subvenție de 0,5lei/litru de motorină. Adică nu vor mai plăti 8,40 lei/litru, ci 7,90 lei/litru.
Primele măsuri vor intra în vigoare cel mai devreme la 1 Mai. Ele au perioadă de aplicare până la sfârşitul anului. Doar pentru cele care au suport deja programele din fonduri europene, acestea vor continua şi după 31 decembrie 2022