Moscova expulzează 18 diplomaţi de la reprezentanţa UE în Rusia
Moscova anunţă vineri expulzarea a 18 diplomaţi de la reprezenţa Uniunii Europene (UE) în Rusia, ca măsură de retorsiune faţă de o măsură similară a Bruxellesului, din cauza invaziei ruse a Ucrainei, relatează AFP.
”Ca represalii faţă de acţuni inamicale ale Uniunii Europene, 18 membri ai Reprezentanţei UE în Rusia sunt declaraţi personae non gratae şi trebuie să părăsească teritoriul rus cât mai curând”, anunţă într-un comunicat Ministerul rus de Externe.
Uniunea Europeană a denunţat imediat drept ”nejustificată” expulzarea celor 18 diplomaţi de la reprezentanţa sa din Rusia.
Ea deplânge, într-un comunicat, o ”măsură de retorsiune pură”, în urma unei măsuri similare a Bruxellesului din cauza ofensivei ruse în Ucraina.
”Diplomaţii respectivi îşi exercită funcţiile în cadrul şi cu respectarea deplină a Convenţiei de la Viena prvind relaţiile diplomatice”, subliniază în comunicat Bruxelledsul.
UE a expulzat 19 membri ai reprezentanţei ruse la Bruxelles, pe care i-a declarat ”personae non gratae” din cauza unor ”activităţi contrare” statului lor diplomatic.