Scandal în USR pe candidatura de la Sectorul 3. Negocierile cu PNL au aprins conflictul dintre tabăra Barna și contestatarii din partid

În USR este din nou scandal, după ce Dan Barna le-ar fi transmis colegilor, în discuțiile interne, care este stadiul negocierilor cu PNL. Conform unor surse din partid, după ultimele discuții cu Ludovic Orban, se conturează o variantă de compromis între PNL și USR. Astfel, ar urma ca USR să obțină candidaturile la sectoarele 1 și 2, iar liberalii la sectoarele 3 și 6. Sectoarele 4 și 5 sunt încă în discuție. Negocierea cu Orban a nemulțumit-o pe Ana Ciceală, candidatul USR la sectorul 3. Între Ciceală și Barna a avut loc un schimb dur de replici, mai susțin aceleași surse.

În discuțiile interne din USR, Cicieală i-ar fi reproșat lui Dan Barna că a negociat cu liberalii fără ca ea să știe că sectorul 3 va fi cedat PNL. „Cred că pentru București și pentru candidatura lui Nicușor este necesar să faci acest sacrificiu”, iar fi transmis Dan Barna. 

Scandalul dintre cei doi ar fi continuat și pe grupurile interne de Facebook. Ana Ciceală ar fi postat un mesaj care mai apoi a fost șters de cei care administrează pagina de Facebook „USR la guvernare”. Mesajul în care era atacată actuală conducere a partidului pentru negocierile purtate cu liberalii a fost pus,

 » Citește tot articolul pe www.digi24.ro