Roman Abramovici a fost văzut la Istanbul alături de purtătorul de cuvânt al lui Erdogan
Miliardarul rus Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea, a fost zărit în sala în care au loc negocierile ruso-ucrainene desfăşurate marţi, în Turcia, la Istanbul, relatează BBC, potrivit News.ro.
În imaginile difuzate de presa turcă, oligarhul rus este văzut stând la o masă alături de Ibrahim Kalin, un purtător de cuvânt al preşedintelui turc Erdogan, purtând căşti prin care aude traducerea discursului liderului Turciei.
Abramovici nu se află la masa principală a delegaţiilor de negociatori.
Se pare că purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc, Kalin, ar fi contribuit la coordonarea întâlnirilor dintre oligarhul rus şi un membru al delegaţiei ucrainene în hotelurile din Istanbul.
Prezenţa lui Abramovici sugerează că este încă implicat la un anumit nivel în încercările de mediere dintre Rusia şi Ucraina.
Luni au apărut relatări în presă conform cărora el a suferit simptome de otrăvire în urma negocierilor de pace desfăşurate la graniţa dintre Ucraina şi Belarus la începutul lunii martie.