Cărbunaru: Amenzi de milioane de lei după verificări la peste 5.000 de benzinării, după creșterea nejustificată a prețurilor
Ministerul de Interne a dat amenzi de câteva milioane de lei, după verificări la peste 5.000 de benzinării, în urma creşterii nejustificate a preţului carburanţilor, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. „Am văzut cu toţii acele imagini cu portbagaje de maşini încărcate cu pungi de benzină sau carburant încărcat în tomberoane şi vărsat apoi pe străzi. Toate aceste lucruri s-au transformat în amenzi. Au fost, cel puţin din perspectiva Ministerului Afacerilor Interne, date amenzi de câteva milioane de lei, după verificări efectuate la peste 5.000 de benzinării din România. La acest lucru, bineînţeles, se adaugă demersul şi controalele efectuate prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, unde, de asemenea, am anunţat încă din primele zile amenzi destul de dure date atât unor staţii din ţară, dar şi unor sedii centrale ale unor furnizori de carburant”, a spus Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la Guvern, potrivit Agerpres.El a precizat că aceste controale făcute de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului au arătat, în multe situaţii, creşteri nejustificate de preţ, în condiţiile în care erau vândute stocuri ce nu mai aveau nicio legătură cu fluctuaţiile preţurilor la nivel internaţional şi ca atare unele amenzi au fost dublate şi de decizii de revenire la preţul iniţial.„Consiliul Concurenţei, de asemenea, a funcţionat în această perioadă ca unitate integrată de sprijin în verificările declanşate de statul român. Şi, bineînţeles, ANAF, la rândul său, a comunicat încă din primele zile constatările pe care le-a făcut şi amenzile sau avertismentele pe care le-a dat”, a adăugat Dan Cărbunaru. Editor : M.B.
» Aflați mai multe informații aici.