Banca Centrală a Rusiei intră puternic în piață, după sancțiunile dictate de Occident
Banca centrală a Rusiei a anunţat marţi o serie de măsuri pentru a ajuta companiile de pe piaţa financiară, cum ar fi fondurile private de pensii şi companiile de administrare, să facă faţă ”situaţiei de criză” actuale, inclusiv relaxarea unor reglementări, transmite Reuters.
Pieţele financiare ale Rusiei au probleme majore în urma sancţiuniloe economice severe impuse de Occident din cauza invaziei sale în Ucraina, informează News.ro.
Banca centrală şi-a dublat dobânda cheie la 20% şi a oferit lichidităţi suplimentare băncilor, iar guvernul a implementat unele măsuri de sprijin, dar rubla a scăzut şi titlurile de valoare precum obligaţiunile s-au vândut puternic.
Într-un comunicat publicat pe aplicaţia de mesagerie Telegram, banca centrală a anunţat că noile sale măsuri includ adaptarea cerinţelor de reglementare la noile condiţii economice, renunţarea la sancţiuni pentru unele încălcări ale reglementărilor, dacă acestea sunt legate de situaţia actuală a pieţei, şi extinderea termenelor de implementare pentru jucătorii de pe piaţă.
Aceasta a adăugat că măsurile fac parte din eforturile de reducere a presiunii reglementărilor şi supravegherii.
Banca centrală a restricţionat tranzacţiile pe bursă toată săptămâna trecută, înainte de sărbătorile legale de luni şi marţi. Marţi, bancaa anunţat că tranzacţionarea acţiunilor la Bursa din Moscova va rămâne în mare parte suspendată miercuri, dar piaţa valutară se va deschide la ora locală 10 a.m.