Senatoarea Rodica Boancă (AUR) cere ministrului Bode redeschiderea unor puncte de frontieră suplimentară din sectorul Suceava – Botoșani
Senatoarea AUR Rodica Boancă solicită ministrului Lucian Bode redeschiderea celor 5 puncte de trecere a frontierei din sectorul Suceava-Botoșani, care în prezent „stau cu lacătul pe poartă”. Solicitare vine în contextul în care, refugiații din Ucraina așteaptă la cozi kilometrice și 18 ore la rând pentru a intra în țara noastră.
Rodica Boancă solicită ministrului Afacerilor Interne Lucian Bode să-i comunice dacă are în vedere deschiderea unor puncte de frontieră suplimentară în contextul în care refugiații din Ucraina așteaptă la cozi foarte mari pentru a trece granița în țara noastră.
„Pe fondul încălcării suveranității și independenței Ucrainei, de către armata rusă, valuri de refugiați intră în România zi și noapte. Oameni disperați fug din calea războiului, merg de multe ori pe drumuri lăturalnice ca să se ferească de atacuri aeriene și terestre și evită orașele mari.
Coada de refugiați de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret este deja de 20 de km, iar oamenii stau câte 18 ore la rând, în condițiile în care de două zile ninge.
Numărul refugiaților este în creștere și în zilele următoare se va ajunge la un număr record de refugiați care doresc să treacă în țara noastră. De aceea, este important să redeschideți cât mai multe puncte de trecere a frontierei pentru a salva și ajută cât mai mulți oameni, mai ales că un număr semnificativ al refugiaților este reprezentat de cetățeni români din zonele istorice românești din Bucovina de Nord și nu numai. Astfel, vă supun atenția posibilității de a redeschide cele 5 puncte de trecere din sectorul Suceava – Botoșani”, a transmis senatoarea AUR Rodica Boancă.
Peste 31.000 de ucraineni au intrat sâmbătă, 5 martie, în România. Este un număr în creștere cu 12% față de ziua precedentă, a anunțat duminică Poliția de frontieră. Sâmbătă, prin punctele de frontieră au intrat în România 91.607 de persoane, dintre care 31.628 cetățeni ucraineni, în creştere cu 12 % faţă de ziua precedentă.
Pe la frontieră cu Ucraina au intrat în Romania 11.055 cetăţeni ucraineni, în creștere cu 16,9%, iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 18.369 cetăţeni ucraineni, în creştere cu 8,5 %. Pe sensul de ieşire din România au efectuat formalităţile 98.138 de persoane, dintre care 23.180 cetăţeni ucraineni, în creştere cu 1,6%.
De la declanșarea războiului din Ucraina până sâmbătă, au intrat în România 227.476 cetățeni ucraineni şi au ieşit 155.680.