ATENȚIE! Nu luați iodură de potasiu preventiv, de teama incidentului nuclear

Ministerul Sănătăţii a transmis, vineri, că iodura de potasiu nu trebuie utilizată în mod profilactic, întrucât poate provoca afecţiuni ale glandei tiroide.

Precizarea ministerului vine în contextul discuţiilor din spaţiul public despre utilizarea iodurii de potasiu în cazul unui eventual incident nuclear.

“În caz de urgenţă datorată unui posibil incident nuclear, administrarea comprimatelor de iodură de potasiu se face doar în primele ore, iar Ministerul Sănătăţii organizează asigurarea stocurilor, conform recomandărilor Institutului Naţional de Sănătate Publică”, se precizează într-un comunicat al ministerului.

Potrivit acestuia, SC Antibiotice SA asigură producerea de iodură de potasiu, care este stocată de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

“În caz de nevoie, acest produs va fi distribuit în cel mai scurt timp populaţiei de către autorităţile de sănătate publică din fiecare judeţ”, a evidenţiat Ministerul Sănătăţii.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

 » Aflați mai multe informații aici.