Refugiații din Ucraina vor primi tratamente dentare de urgență gratuite la clinicile Life Dental Spa (P)

Problemele noastre medicale nu țin cont de locul sau de contextul în care ne aflăm, și nici de resursele financiare de care dispunem, cu atât mai puțin durerile dentare, care necesită o intervenție rapidă. Sunt premisele de la care echipa Life Dental Spa, centrul medical care aduce stomatologia mai aproape de pacient, a pornit o nouă acțiune umanitară!

Din solidaritate cu suferința prin care trece acum un întreg popor, cei 100 de medici specialiști ai clinicii își pun întreaga pricepere, gratuit și voluntar, pentru a rezolva cele mai urgente probleme stomatologice cu care s-ar putea confrunta refugiații ucraineni, aflați temporar în țara noastră.

Tratamentul gratuit poate fi obținut din 28 februarie 2022 în toate clincile marca Life Dental Spa din România. Echipele medicale sunt pregătite să ofere ajutor de urgență. Este vorba despre puncte din Iași, Cluj, Oradea, Brașov, Sibiu, Arad și București, acolo unde peste 100.000 de pacienți și-au rezolvat, de-a lungul vremii, problemele dentare. Tot ceea ce trebuie să facă cei interesați este să intre pe site-ul oficial al clinicii Life Dental Spa, unde găsesc un formular de contact, dar și numerele de telefon necesare la care pot primi toate informațiile de care au nevoie.

De altfel, lanțul de clinici stomatologice Life Dental Spa face apel și la celelalte centre de profil să se alăture acestui demers, pentru un efort colectiv consistent.

LIFE DENTAL SPA, ALĂTURI DE OAMENI

Nu este pentru prima dată când Life Dental Spa se implică în acțiuni de acest gen. De la înființare, specialiștii de aici au lansat și au susținut proiecte umanitare, de educație și de sprijin comunitar, până la voluntariat medical în Nepal. În 2021, Life Dental Spa a contribuit la „stomatologia de mâine”, prin instalarea de aparatură performantă în cabinetele stomatologice din județele Ilfov,

 » Aflați mai multe informații aici.