Consiliul Uniunii Europene anunţă încă un pachet de sancţiuni impuse Rusiei. 351 de membri ai Dumei de Stat, vizaţi
Consiliul UE a convenit, miercuri, 23 februarie, asupra unui pachet de sancţiuni impuse Rusiei drept răspuns la decizia Federaţiei Ruse de a recunoaşte regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk din Ucraina ca entităţi independente, precum şi la decizia ulterioară a preşedintelui rus de a trimite trupe militare în acele regiuni, conform unui comunicat al Consiliului. Sunt vizaţi 351 ai Dumei de Stat, care au votat în favoarea apelului adresat preşedintelui Vladimir Putin de a recunoaşte independenţa autoproclamatelor ”republici” Doneţk şi Lugansk.
Pachetul include următoarele sancţiuni:
- sancţiuni împotriva celor 351 de membri ai Dumei de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului), care au votat apelul către preşedintele Vladimir Putin pentru recunoaşterea independenţei ”republicilor” autoproclamate Doneţk şi Lugansk
- sancţiuni împotriva a încă 27 de persoane şi entităţi care au contribuit la subminarea sau ameninţarea integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei
- restricţii asupra relaţiilor economice cu zonele controlate neguvernamental ale regiunilor Doneţk şi Lugansk
- restricţii privind capacitatea statului şi guvernului rus de a accesa capitalul, pieţele şi serviciile financiare ale UE.
UE a impus progresiv măsuri restrictive împotriva Rusiei, încă din martie 2014, după anexarea ilegală a Crimeei şi destabilizarea deliberată a Ucrainei.
UE a impus, astfel, diferite tipuri de măsuri restrictive, precum:
- măsuri diplomatice
- măsuri restrictive individuale (îngheţarea activelor şi restricţii de călătorie)
- restricţii privind relaţiile economice cu Crimeea şi Sevastopol
- sancţiuni economice
- restricţii privind cooperarea economică