Johan Deckmyn (Belgia): „Uniunea Europeană și Constituția sa par să fi scăpat de sub control și au devenit o amenințare la adresa națiunilor noastre suverane”
Johan Deckmyn, membru al partidului Vlaams Belang din Belgia, a atras atenția la conferința internațională „Supremația constituțiilor naționale asupra deciziilor luate de birocrația Europeană” asupra faptului că Uniunea Europeană a scăpat de sub control și pune în pericol identitatea națională a statelor membre suverane.
„Uniunea Europeană și constituția sa par să fi scăpat de sub control și a devenit o amenințare la adresa națiunilor noastre suverane. Această construcție europeană în forma actuală a slăbit statele naționale. Identitatea națională este inerent unică. Identitatea națională creează diferențe între grupurile de oameni pe baza anumitor caracteristici. Acest lucru constituie în sine, potrivit liderilor europeni globaliști, discriminare sau un obstacol care trebuie să fie eliminat sau depășit. Sigur, acest lucru nu este adevărat. Din contră, diferențele dintre statele membre ale Uniunii reprezintă un lucru pe care trebuie să-l prețuim. Nu numai pentru că ar fi o rușine să vedem dispărând diversitatea culturală, ci și pentru că aceasta este de fapt fundația civilizației noastre europene”, a transmis Johan Deckmyn.
Conferința internațională „Supremația constituțiilor naționale asupra deciziilor luate de birocrația Europeană” organizată sâmbătă, 19 februarie, la București, de către Alianța pentru Unirea Românilor, a strâns politicieni de rang înalt din Europa, europarlamentari și experți din 22 de state europene.