PSD a adoptat doi câini. Jurnalista Ana-Maria Roman le căuta stăpân. Ciolacu: Tot comentam, la sediu, că nu avem și suflete calde
Sursa foto: Facebook Ana-Maria Roman
Marcel Ciolacu a anunțat că sediul PSD va fi păzit, de acum, de doi câini adoptați de la jurnalista Ana-Maria Roman.
“Le caut familii iubitoare acestor două mici suflete, născute pe stradă. Sunt deosebite, foarte drăgăstoase şi pupăcioase. Au 5 luni şi sunt vaccinate. Una dintre ele va creşte mare, iar a doua e mai pitică. Aş vrea să le dau împreună pentru că sunt foarte ataşate una de cealaltă. Dacă nu puteţi adopta, poate mă puteţi ajuta cu un share”, scria, azi, Ana-Maria Roman pe Facebook.
Cei doi câini și-au găsit deja o familie care să aibă grijă de ei. Este vorba chiar de Partidul Social Democratic, după cum a anunțat Marcel Ciolacu.
“Am decis, astăzi, cu colegii. Tot comentam, la sediu, că nu avem și suflete calde. În politică, nu găsești mereu suflete calde. Ne-am decis să-i adoptăm pe amândoi, mai ales că s-au obișnuit împreună”, a spus liderul PSD, în emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
» Aflați mai multe informații aici.