Comisia Europeană a depus o acțiune împotriva Chinei pentru că aceasta împiedică companiile europene să își apere drepturile
Uniunea Europeană a introdus vineri o acţiune împotriva Chinei în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pentru restricţionarea accesului întreprinderilor din UE la o instanţă străină în scopul de a-şi proteja şi utiliza brevetele, a anunţat Comisia Europeană într-un comunicat de presă. Întreprinderile din UE care dețin drepturi în domeniul tehnologiilor-cheie (cum ar fi 3G, 4G și 5G) se lovesc de restricții grave din partea Chinei în încercarea lor de a-și apăra aceste drepturi atunci când brevetele le sunt folosite ilegal sau fără o retribuție adecvată de către producătorii chinezi de telefoane mobile, spre exemplu.Titularilor de brevete care apelează totuși la instanță în afara Chinei li se aplică adesea amenzi semnificative în China, exercitându-se astfel o presiune asupra lor pentru a accepta taxe de licență sub nivelul pieței, se arată în motivarea Comisiei Europene. Această politică a Chinei este extrem de dăunătoare pentru inovarea și creșterea din Europa, prin aceea că întreprinderile europene din domeniul tehnologiei sunt lipsite de posibilitatea de a-și exercita și de a asigura respectarea drepturilor care le conferă un avantaj tehnologic. „Trebuie să protejăm sectorul înaltei tehnologii din UE, un sector foarte dinamic și un motor al inovării care ne asigură rolul de prim rang în dezvoltarea viitoarelor tehnologii inovatoare. Întreprinderile din UE sunt îndreptățite să apeleze la justiție în condiții echitabile atunci când le este folosită tehnologia în mod ilegal. Iată motivul pentru care lansăm astăzi consultări în cadrul OMC”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv și comisar pentru comerț.În comunicatul Comisiei Europene se precizează că din luna august 2020, instanțele chineze au pronunțat o serie de decizii – cunoscute sub denumirea de „interdicții de a acționa în justiție” pentru a exercita presiuni asupra întreprinderilor din UE care dețin brevete în domeniul înaltei tehnologii și pentru a le împiedica să-și apere tehnologiile în mod legitim.
» Aflați mai multe informații aici.