Se reduce activitatea centrelor de vaccinare. „Vin din ce în ce mai puţini oameni”
Direcţia de Sănătate Publică a început să reducă activitatea din centrele de vaccinare.
„Rata de prezentare a cetăţenilor la centrele de vaccinare scade de la o zi la alta. Numărul ieşenilor care se prezintă în centre este din ce în ce mai mic. În funcţie de această adresabilitate, noi revizuim programul centrelor de vaccinare o dată pe săptămână, reducând numărul de ore şi numărul de zile în care activează pentru că sunt nişte cheltuieli care nu sunt justificate”, a spus dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi.
În momentul de faţă, au mai rămas deschise 25 de centre de vaccinare, 12 având deja activitatea suspendată.
Directorul DSP, dr. Vasile Cepoi, a spus că la centrele de vaccinare a căror activitate a fost suspendată în ultima perioadă se prezentau sub 10 persoane pe zi.
Pentru copiii cu vârste de până în 12 ani există două centrede vaccinare în Iaşi, dar şi unul în Paşcani.
“La cel de la Paşcani, erau doar 9 copii vaccinaţi, deci o activitate extrem de slabă. De altfel, la nivelul judeţului, doar 319 copii sub 12 ani s-au vaccinat până acum”, a mai spus dr. Vasile Cepoi.
Pe 15 februarie, la nivelul judeţului Iaşi au fost vaccinate 357 de persoane, dintre care 90 cu doza I, 103 persoane cu doza II, 190 cu doza III şi 46 cu doza unică Johnson&Johnson.
» Aflați mai multe informații aici.