Rafila: Legea 55 prevede utilizarea în continuare a măştii în toate spaţiile interioare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri, că Legea 55 prevede utilizarea în continuare a măştii de protecţie în toate spaţiile interioare, menţionând că “utilizarea măştii nu reprezintă o restricţie în sine, ci reprezintă o măsură care previne transmiterea sau încetineşte transmiterea în comunitate a acestei infecţii”. “(…) în momentul în care avem o reducerea a transmiterii comunitare sau o încetare a transmiterii comunitare, corelată cu scăderea gradului de ocupare a secţiilor de Terapie Intensivă, atunci sigur că putem să discutăm de relaxarea unor măsuri. Până atunci însă, rămânem precauţi şi conştienţi că trebuie să apărăm sănătatea populaţiei”, a subliniat Rafila.

“Aşteptăm cu toţii publicarea deciziei Curţii Constituţionale şi a motivaţiei acestei decizii, dar în momentul în care ea a fost făcută publică sigur că am analizat legislaţia existentă şi trebuie să spunem foarte clar că Legea 55 prevede utilizarea în continuare a măştii în toate spaţiile interioare, în mijloacele de transport în comun sau în pieţele care sunt închise, acoperite. Trebuie să mai înţelegem încă un lucru, cred: utilizarea măştii nu reprezintă o restricţie în sine, ci reprezintă o măsură care previne transmiterea sau încetineşte transmiterea în comunitate a acesei infecţii şi protecţia individuală este necesară atât pentru propria persoană, cât şi pentru cei cu care intrăm în contact. În mod evident, dacă contextul legal impune acest lucru, sunt convins că Guvernul României va adopta acte legislative necesare pentru protejarea sănătăţii publice”, a declarat Rafila.

El a prezentat situaţia epidemiologică actuală. “Avem astăzi 17.500 de cazuri, deci mai puţine evident, avem 171 de decese înregistrate, ceva mai puţin decât ieri, dar aceste decese sunt consecinţa numărului ridicat de cazuri din săptămânile anterioare. În continuare la Terapie intensivă avem peste 1.100 de persone internate, ceea ce este mult, iar monitorizarea situaţiei din spitalele în care se tratează pacienţii COVID şi mai ales la nivelul secţiilor de Terapie Intensivă trebuie să constituie principalul indicator care să ducă la luarea unor măsuri de relaxare în viitor,

 » Aflați mai multe informații aici.