Atac cibernetic asupra Ministerului Apărării din Ucraina și mai multor bănci
Hackeri neidentificați au atacat rețeaua informatică a Ministerului Apărării din Ucraina, dar și sistemele informatice ale unor bănci din Ucraina, anunță publicația locală LB.
Ca urmare a atacurilor, sistemele informatice de plăți ale băncilor Privat24 și Oschadbank nu funcționează.
Informația privind atacul informatic a fost confirmată de autoritățile de la Kiev, care susțin că e vorba despre un atac de tip DDoS (un site este ”inundat” cu cereri de răspuns).
Autoritățile de la Kiev nu au atribuit atacul, dar presa ucraineană amintește că Departamentul de Stat a avertizat că Federația Rusă pregătește astfel de operațiuni.