CCR a decis că e neconstituţională OUG 192/2020 care instituie obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice deschise
Curtea Constituţională, a constatat că OUG 192/2020 care reglementează, printre altele, obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice deschise este neconstituţională din motive care ţin de procedura legislativă.
„În şedinţa din data de 15 februarie 2022, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă.
Curtea a constatat neconstituţionalitatea în ansamblu a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.192/2020 întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(3) şi (5) şi art.79 alin.(1), referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ. Curtea precizează că, prin efectul prezentei decizii, sunt eliminate din fondul activ al legislaţiei, în condiţiile art.147 alin.(1) şi (4) din Constituţie, doar dispoziţiile cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.192/2020, în timp ce celelalte texte normative din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă rămân în continuare în vigoare”, arată comunicatul de presă al CCR.
Conform sursei citate, decizia Curţii este definitivă şi general obligatorie.
Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 prevede la articolul 13 „alineatul a că: obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;”.
Prin OUG 192/2020 a fost scos termenul „spaţii publice închise”, fiind înlocuit de „spaţii publice”. Articolul modificat prin OUG declarată neconstituţională prevede că: „obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă”.
CCR invocă, în explicaţia deciziei luate, nerespectarea articolului 79 din Constituţia României referitor la avizarea legilor de către Consiliul Legislativ, dar şi articolele din Constituţie comform cărora ”România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”, iar .în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.
Sursa foto: wall-street.ro