Femeile cu endometrioză pot avea copii. Răspunsuri date de Dr. Monica Holicov
Cristina Oprescu, 35 ani, Botoșani: „Sunt căsătorită de 7 ani, perioadă în care nu am rămas însărcinată niciodată, deși atât eu cât și soțul meu ne-am dorit să avem copii. Dacă în primii ani nu am fost foarte îngrijorată că nu rămân însărcinată, cu timpul această problemă a ajuns să mă obsedeze. Prima dată am ajuns la un medic ginecolog în Botoșani, în urmă cu câteva luni. Am mers pentru că aveam dureri în timpul contactului sexual dar și în timpul ciclului menstrual. Recunosc că m-am speriat, gândindu-mă să nu fie ceva foarte grav. Doamna doctor care m-a consultat mi-a spus că am endometrioză și că foarte posibil din această cauză nu am rămas însărcinată, deși nu m-am protejat. Am făcut un tratament medicamentos însă încă mai am dureri și, evident, nici însărcinată nu am rămas. Mi-aș dori tare mult să știu dacă având endometrioză mă mai pot gândi să devin mamă, în condițiile în care ne ne dorim foarte mult un copil“.
Dr. Monica Holicov, medic primar obstetrică-ginecologie, Spitalul Universitar Cuza Vodă, Iași: „ Da, vă puteți propune să deveniți mamă. Această împlinire a oricărei femei se poate realiza prin implicarea cuplului și profesionalismul medicului ginecolog. În primul rând trebuie să știți că endometrioza este o boală benignă, estrogen-dependentă, definită prin creșterea unor focare de endometru ectopic (focare de celule care se dezvoltă în afara uterului) în diverse organe şi țesuturi ale corpului. Această creștere ciclică a mucoasei duce la apariția durerilor din această perioadă, dispareunie (dureri violente în timpul contactului sexual, la femei) şi infertilitate, care afectează profund calitatea vieții. Gold standard în tratamentul endometriozei este considerat astăzi combinația dintre chirurgia conservatoare în scopul fertilității şi de medicamente inhibitoare în scopul întârzierii bolii.
Endometrioza se asociază frecvent cu infertilitate, chiar dacă femeile afectate au cicluri ovulatorii şi trompe permeabile.
» Aflați mai multe informații aici.