Cripto „cu de toate”. Trump Coin, fără legătură cu fostul președinte SUA, sau Garlicoin, „conectat” la pâinea cu usturoi, printre cele mai absurde nume de monede virtuale
Piața de criptomonede este din ce în ce mai nebună și mai variată, cu fel de fel de nume ciudate ale monedelor, precum Trump Coin, care nu are vreo legătură cu fostul președinte al Americii sau Garlicoin, care e „legat” de pâine cu usturoi.
Universul criptomonedelor devine din ce în ce mai variat şi mai nebunesc, în lume existând exemple de monedă virtuală cu o rată mare de creativitate şi de ciudăţenie.
Monede virtuale de mare ciudăţenie au împânzit Internetul, devenind un fenomen social. Există multe criptomonede în circulaţie, un număr care acum depăşeşte cu mult utilitatea lor reală.
Succesul Bitcoin şi Ethereum a dat naştere unei adevărate nebunii pentru criptomonede, o obsesie care a stimulat nenumărate startup-uri.
Multe mărci, artişti şi politicieni şi-au creat şi propria monedă virtuală (cazul PutinCoin). Pe piaţă există TrumpCoin, o monedă virtuală care se pare că nu a fost dorită deloc de Donald Trump şi care, dimpotrivă, riscă să-l implice pe fostul preşedinte al SUA într-o acţiune în justiţie.
De asemenea, criptomoneda Coinye a mers prost: prezentând efigia lui Kanye West, a fost abandonată după ce rapperul şi-a dat în judecată creatorii pentru încălcarea mărcii comerciale, deoarece nu şi-a dat permisiunea de a fi folosită imaginea.
De asemenea, există PotCoins-urile, specializate în achiziţii legale de canabis, dar şi Garlicoin-ul, bazat pe meme de pâine cu usturoi (care entuziasmează o comunitate în continuă expansiune).
Pe scurt, există criptomonede pentru orice gust, înclinaţie şi hobby-uri. De la pisici la conţinut XXX şi sandwich Burger King Whopper (există Whoppercoins).
Toate există în aceste ore în care Bloomberg tocmai a dezvăluit că Facebook şi-ar fi abandonat definitiv criptomoneda, punând capăt proiectului care se numea iniţipal Libra şi care apoi se rebranduise în Diem.
» Aflați mai multe informații aici.