Explicațiile Kremlinului după ce Vladimir Putin a spus ”Fie că îți place sau nu, îndură, frumusețea mea”, făcând referire la Ucraina
Vladimir Putin a făcut o remarcă controversată luni seară, într-un moment în care îl critica pe preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski: „Îţi place sau nu, îndură, frumoasa mea!”, a spus liderul de la Kremlin, iar declarația a fost interpretată de mulți observatori drept o glumă neinspirată și o trimitere la viol, relatează Insider și Agerpres.
Insistând că guvernul de la Kiev ar trebui să fie forțat să pună în aplicare acordurile de la Minsk, liderul de la Kremlin a afirmat: „Fie că îți place sau nu îți place, îndură, frumusețea mea”.
Comentariul a stârnit o dezbatere aprinsă pe internet, unii critici ai lui Vladimir Putin spunând că este o remarcă ce legitimează violul, în timp ce alții au văzut în ea un mod de a mustra un copil sau o referire la o ghicitoare din epoca sovietică, notează AFP.
„Președintele (rus) a vrut să spună că atunci când un stat a fost de acord să își asume obligații, trebuie să le respecte”, a comentat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Președintele rus este obișnuit să facă remarci controversate. De exemplu, el și-a comparat criticii cu maimuțele sau a declarat că adversarul său numărul unu, Alexei Navalny, care acuză Kremlinul că l-a otrăvit, ar fi murit dacă ar fi fost cazul.
Conform site-ului Dslov.ru, citat de Agerpres, remarca făcută de Putin este de fapt o expresie provenită din parafrazarea unor versuri din basmul ”Domniţa adormită şi cei şapte voinici”, al lui A.Puşkin, cărora li s-a dat o conotaţie obscenă.