Macron anunţă că a obţinut de la Putin ”să nu aibă loc o escaladare” în criza ucraineană

Preşedintele francez Emmanuel Macron dă asigurări marţi că a ”obţinut”, în negocieri cu omologul său rus Vladimir Putin, ”să nu aibă loc o degradare şi nici o escaladare” în criza ruso-occidentală în centrul căreia se află Ucraina, relatează AFP.

”Este vorba, pentru mine, despre blocarea jocului în vederea împiedicării unei escaladări şi deschiderii unei perspective noi (…). Acest obiectiv, pentru mine, este îndeplinit. Franţa a consolidat o credibilitate”, le-a spus Emmanuel Macron, în avionul cu care călătorea de la Moscova la Kiev, unde se întâlneşte cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară este ameninţată de desfăşurarea masivă a unor militari ruşi la frontieră.

Însă şeful statului francez este realist în privinţa flexibilităţii lui Vladimir Putin în problema ucraineană.

”Nu am crezut o secundă că (Putin) avea să facă gesturi ieri (luni)”, declară el.

Cei doi şefi de stat au discutat luni, timp de aproape cnci ore, despre spinosul dosar ucrainean.

După această întâlnire la vârf, Macron a luat cuvântul şi a spus că speră să anunţe această ”dezescaladare”.