China şi Rusia şi-au coordonat joi poziţiile cu privire la Ucraina, potrivit Ministerului chinez de Externe
China şi Rusia şi-au coordonat joi poziţiile cu privire la Ucraina în timpul unei întâlniri între miniştrii de Externe ai ambelor ţări la Beijing, potrivit unui comunicat al Ministerului chinez de Externe, transmite Reuters.
Ucraina spune că Rusia a poziţionat 115.000 de soldaţi în apropierea graniţelor sale, stârnind temeri legate de de un atac care se profilează.
Moscova neagă orice astfel de plan, dar îngrijorarea internaţională că Rusia ar putea să se pregătească pentru război este ridicată.
Rusia a cerut NATO să interzică aderarea Ucrainei la alianţă şi să se retragă din Europa de Est.
Statele Unite şi aliaţii săi au avertizat că o invazie ar declanşa sancţiuni dure şi au respins cererile Rusiei cu privire la NATO.
China şi-a exprimat ”înţelegerea şi sprijinul” pentru poziţia Rusiei cu privire la securitate în ceea ce priveşte relaţia Rusiei cu Statele Unite şi NATO, se arată în comunicat, după ce ministrul chinez de Externe Wang Yi s-a întâlnit cu omologul rus Serghei Lavrov.
Ambele părţi şi-au coordonat poziţiile cu privire la probleme regionale de interes comun, cum ar fi Ucraina, Afganistan şi situaţia din Peninsula Coreeană, se arată în comunicat.
Două fotografii publicate de Ministerul chinez de Externe i-au arătat pe ambii miniştri salutându-se cu coatele şi purtând măşti.
Înainte de Lavrov, Beijingul nu a primit oaspeţi politici străini de aproape doi ani, încercând să menţină capitala ţării liberă de Covid-19.
Lavrov se află la Beijing cu preşedintele Vladimir Putin, care se va întâlni vineri cu preşedintele chinez Xi Jinping, înainte de a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing.