SUA şi aliaţii lor au pregătit o listă cu apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin care vor fi sancţionaţi în cazul unei acţiuni militare în Ucraina
Statele Unite şi aliaţii lor au pregătit o listă a elitelor ruse şi a apropiaților președintelui Vladimir Putin, care vor fi sancționați dacă Rusia va trimite trupe în Ucraina, a declarat luni un înalt oficial american, transmite Reuters.
Marea Britanie l-a îndemnat pe Putin ”să se retragă de pe muschia prăpastiei”, după ce desfăşurarea de trupe ruseşti în apropierea Ucrainei a stârnit temeri de război şi a avertizat, de asemenea, că orice incursiune va declanşa sancţiuni împotriva companiilor şi persoanelor cu legături strânse cu Kremlinul.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a numit avertismentul britanic ”foarte deranjant”, spunând că face Marea Britanie mai puţin atractivă pentru investitori şi ar dăuna companiilor britanice.
”Nu se văd sau nu se aud adesea astfel de ameninţări directe de a ataca afacerile. Un atac al unei anumite ţări asupra afacerilor ruseşti implică măsuri de retaliere, iar aceste măsuri vor fi formulate pe baza intereselor noastre, dacă vor fi necesare”, a spus el.
Premierul britanic Boris Johnson urmează să călătorească în Ucraina marţi.
Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit luni, la cererea Statelor Unite, pentru a discuta despre desfăşurarea trupelor Rusiei. Statele Unite au descris întâlnirea organismului format din 15 membri drept o şansă pentru Rusia de a se explica.
La întâlnire, ambasadorul Rusiei la Naţiunile Unite, Vasili Nebenzia, a declarat că afirmaţia Occidentului că a desfăşurat 100.000 de soldaţi în apropierea Ucrainei nu a fost confirmată de organismul internaţional. El a spus că discuţiile Statelor Unite despre război sunt provocatoare, că Rusia desfăşoară frecvent trupe pe propriul său teritoriu şi că criza din Ucraina este o problemă internă.
Ambasadorul Chinei la ONU a declarat că China nu vede trupele Rusiei de lângă graniţă ca pe o ameninţare şi a îndemnat toate părţile să nu agraveze situaţia.
De la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, Londra a devenit paradisul preferat pentru ieşirile de bani din fostele republici sovietice.
Oponenţii lui Putin au îndemnat de mult Occidentul să fie dur cu banii ruşi, dar oligarhii şi oficialii ruşi continuă să-şi etaleze averea în cele mai luxoase destinaţii ale Europei.
Atât Washingtonul, cât şi Londra au refuzat să numească persoanele pe care intenţionează să le vizeze cu sancţiuni.
”Oamenii pe care i-am identificat sunt în sau în apropierea cercurilor interne ale Kremlinului şi joacă un rol în luarea deciziilor guvernamentale sau sunt cel puţin complici la comportamentul destabilizator al Kremlinului”, a spus oficialul american de la Washington.
„Colegii lui Putin nu vor mai putea să-şi folosească soţii sau alţi membri ai familiei ca împuterniciţi pentru a se sustrage de la sancţiuni. Sancţiunile i-ar separa de sistemul financiar internaţional şi ar asigura că ei şi membrii familiei lor nu se vor mai putea bucura de avantajele păstrării banilor lor în Occident şi să meargă la universităţi de elită occidentale”.
Deşi Rusia, care a confiscat Crimeea din Ucraina în 2014 şi sprijină rebelii pro-ruşi care luptă cu forţele guvernamentale în estul Ucrainei, neagă să plănuiască vreo incursiune ulterioară, ea cere garanţii de securitate majore, inclusiv promisiunea NATO de a nu admite niciodată Ucrainaîn alianţă.
Unele ţări NATO, inclusiv Statele Unite şi Marea Britanie, au trimis arme în Ucraina, deşi au exclus trimiterea de trupe acolo pentru a lupta.
Polonia, un membru NATO care se învecinează cu Ucraina, precum şi cu enclava rusă Kaliningrad şi Belarus – care găzduieşte exerciții ruseşti – a declarat că a oferit Ucrainei zeci de mii de muniţii şi aşteaptă un răspuns.