Ce a decis Înalta Curte cu privire la infracţiunea de introducere de droguri în ţară în dosarul unui pictor din Cluj care a venit cu 36 de grame de frunze de coca în bagaj
Înalta Curte a decis că introducerea de droguri în ţară este considerată săvârşită când inculpatul a trecut cu stupefiantele în spaţiul aerian al României, nu când ajunge la controlul vamal.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit într-o hotărîre prealabilă (HP) de interpretare a legii că infracţiunea de introducere de droguri în ţară este considerată săvârşită în momentul în care inculpatul a trecut cu stupefiantele în spaţiul nostru aerian, nu abia după ce a trecut de punctul terestru de control a frontierei sau de biroul vamal din aeroport, potrivit portalului Înaltei Curţi.
Decizia a fost luată în dosarul unui pictor din Cluj, Matei Păcurar, trimis în judecată de DIICOT pentru că, în februarie 2019, ar fi introdus în ţară aproape 36 de grame de frunze de coca aduse din America de sud. Clujeanul a recunsocut fapta, dar susţine că nu este consumator de droguri, ci că avea nevoie de frunzele de coca pentru a le picta.
În noiembrie 2020, pictorul a fost condamnat de Tribunalul Cluj la 3 ani, 2 luni şi 10 luni de închisoare cu executare pentru introducere de droguri de mare risc în ţară şi deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.
„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală prin încheierea de şedinţă din 14 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr.2259/117/2019, şi stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 143/2000, în situația în care o persoană călătorește în România cu avionul având asupra sa droguri, acestea se consideră introduse în ţară (cu consecința consumării infracțiunii) în momentul în care persoana aflată la bordul aeronavei trece frontiera, intrând astfel în spațiul aerian cuprins între frontierele de stat, fără ca efectuarea controlului vamal să prezinte relevanță în privința consumării infracțiunii”,
» Aflați mai multe informații aici.