O tânără a intrat cu maşina pe contrasens, pe autostrada A1
O tânără de 22 de ani a intrat cu maşina pe contrasens, pe autostrada A1, pe direcţia Nădlac-Deva, ea circulând pe banda a doua de mers. Poliţiştii s-au autosesizat şi au identificat-o pe femeie. Aceasta a fost amendată cu 870 de lei şi i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 60 de zile.
”În urma apariţiei în spaţiul public a imaginilor în care un autoturism se deplasează pe contrasens pe autostrada A1 Nădlac-Deva, Compartimentul de Relaţii Publice face următoarele precizări: Incidentul a avut loc în dimineaţa zilei de 26 ianuarie, autoturismul în cauză deplasându-se pe Autostrada A1, în zona km. 582-583, pe banda 2, pe sensul opus de mers”, transmite IPJ Arad.
Poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Nădlac-Deva au identificat conducătorul autoturismului, fiind vorba de o tânără de 22 de ani, din Arad.
Aceasta a fost amendată cu 870 de lei. Totodată, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 60 de zile.
» Aflați mai multe informații aici.