Atenţie la automedicaţia cu antivirale: noile tratamente, disponibile în farmacii, au grave contraindicaţii şi efecte secundare
Faptul că acestea se vor găsi în farmacii pentru tratament la domiciliu ar putea conduce la un consum exagerat. „Tratamentul antiviral este util într-o anumită măsură, dacă este administrat imediat după debutul bolii. La anumite categorii de pacienţi şi-a demonstrat eficienţa dar, ca orice substanţă sintetică, fiecare dintre medicamentele antivirale au şi efecte secundare”, a declarat dr. Dana Popescu, medic de familie în Iaşi.
Măsurile luate de autorităţi înainte de valul 5 al pandemiei de Covid îi fac pe medicii de familie şi pe infecţionişti să avertizeze populaţia cu privire la consumul fără prescripţie de antivirale care, în acest moment, l-ar putea concura pe cel de antibiotice. Potrivit ordinului emis la sfârşitul anului care tocmai a trecut, în fiecare judeţ vor fi înfiinţate centre de evaluare a bolnavilor Covid. În acelaşi timp, schema de tratament aplicată a fost modificată, în sensul că anumiţi pacienţi Covid pot avea acces la tratament antiviral în ambulator.
Medicii de familie au emoţii faţă de cum va fi aplicat tratamentul la domiciliu. “Sperăm să nu se întâmple cu tratamentul antiviral, ceea ce se întâmplă, din păcate încă în România, cu tratamentul antibacterian. Să nu ducă la un exces de consum al antiviralelor. Ordinul invocat anterior are stipulat destul de clar care sunt pacienţii care beneficiază de tratament antiviral în ambulator. Cu alte cuvinte, nu ar trebui să facem presiuni asupra medicilor, noi, în calitate de pacienţi să obţinem tratament antiviral. Tratamentul antiviral este util într-o anumită măsură, dacă este administrat imediat după debutul bolii. La anumite categorii de pacienţi şi-a demonstrat eficienţa dar, ca orice substanţă sintetică, fiecare dintre medicamentele antivirale au şi efecte secundare”, a declarat dr. Dana Popescu, secretarul general al Societăţii Naţionale a Medicinei de Familie şi medic de familie în Iaşi.
» Aflați mai multe informații aici.