Fost ministru de interne în mandatul lui Nicolas Sarkozy, condamnat la închisoare
Fostul secretar general al preşedinţiei franceze în mandatul lui Nicolas Sarkozy, Claude Guéant, deja condamnat şi în prezent încarcerat, a primit vineri o nouă sentinţă de un an de închisoare, dintre care opt luni cu executare, în dosarul supranumit al sondajelor de la Elysee, informează AFP, potrivit Agerpres.
Guéant, fost ministru de interne, şi alţi trei foşti colaboratori şi consilieri ai lui Nicolas Sarkozy, președinte între 2007 şi 2012, au fost judecaţi pentru favoritism sau deturnare de fonduri publice.
La finalul procesului au mai fost condamnaţi Patrick Buisson – la vremea respectivă un consilier apropiat al preşedintelui -, la 2 ani de închisoare cu suspendare şi o amendă de 150.000 de euro, şi Pierre Giacometti (6 luni cu suspendare şi 70.000 de euro amendă).
Tribunalul a examinat facturi de milioane de euro achitate de preşedinţie pentru consiliere politică şi sondaje de opinie către firmele lui Patrick Buisson şi Pierre Giacometti, precum şi către institutul Ipsos, stabilind că aceste contracte au fost acordate preferenţial, infracţiune de care se face vinovat Claude Guéant.
Fostul ministru, în vârstă de 77 de ani, se află în arest de mai mult de o lună din cauza lipsei de eforturi de a achita amenzile şi daunele la care a fost condamnat în 2017 într-un dosar legat de prime în bani la Ministerul de Interne.
El nu a fost prezent vineri la pronunţarea verdictului. Avocatul său a indicat pentru AFP că fostul ministru va contesta în justiţie sentinţa.
Sursa foto: europa1.fr