O tânără de 25 de ani, drogată, a intrat în curtea unei şcoli, a trecut de pază, a intrat într-o clasă şi s-a aşezat în bancă

O tânără de 25 de ani din judeţul Buzău, aparent sub influenţa drogurilor, a trecut, luni, de paza unui liceu din Buzău fără ca cineva să o oprească, a intrat într-o clasă plină de elevi şi s-a aşezat în bancă. Elevii au încercat să vadă ce este cu ea şi pentru că nu au reuşit să afle nimic au anunţat conducerea şcolii, tânăra fiind dusă la UPU pentru investigaţii.

Tânăra a trecut de poarta Liceului Economic din Buzău care era păzit de poliţişti locali în timpul unei pauze, a intrat în prima sală de clasă găsită şi s-a aşezat într-o bancă din mijlocul clasei. Elevii prezenţi la cursuri au încercat să vadă pe cine caută, dar cum tânăra privea în gol şi nu scotea niciun cuvânt au anunţat conducerea şcolii care a chemat Ambulanţa.

Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă a sosit acolo, dar nici medicul de pe salvare nu a reuşit să afle nimic de la femeie. Aceasta a fost urcată cu greu în ambulanţă şi dusă la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru investigaţii.

Potrivit medicilor de pe ambulanţă, tânăra avea simptomele unei persoane care ar fi consumat substanţe psihoactive.

 » Aflați mai multe informații aici.