Şapte centre de evaluare Covid unde puteţi primi tratament cu anticorpi sau antivirale
Încă două centre de evaluare COVID 19 vor fi înfiinţate în zilele următoare la Iaşi, numărul total al acestora ajungând la şapte. Este vorba despre un centru de evaluare la Târgu Frumos şi unul la Hârlău.
Până acum, Iaşul a fost unul dintre puţinele judeţe din ţară în care au funcţionat astfel de centre. În municipiul Iaşi există centre de evaluare COVID la Spitalul de Boli Infecţioase, la Spitalul de Pneumologie, la Spitalul CFR, la Spitalul Parhon şi la Spitalul Elytis.
“La Iaşi avem centre de evaluare COVID încă din valul 3, unde pacienţii care erau izolaţi la domiciliu, dacă aveau o evoluţie nefavorabilă, iar medicul de familie simţea nevoia unor indicaţii suplimentare planifica pacientul pentru consult. Pacientul dacă avea maşină personală se deplasa la centru cu maşina personală, dacă nu era transportat cu ambulanţa conform planificării şi pentru tratament cu anticorpi monoclonali. Această activitate s-a desfăşurat fără existenţa unei reglementări precise. Noutatea de data această constă în faptul că între aceste centre şi CJAS se vor încheia nişte contracte, astfel încât aceste servicii să fie decontate”, a declarat dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi.
Acesta a adăugat faptul că important este ca pacientul, atunci când are simptome de boală infecţioasă, să anunţe medicul de familie. Acesta din urmă trebuie să anunţe DSP care face solicitare către SAJ pentru prelevarea de probe la domiciliu. Dacă pacientul este pozitiv, nu are nicio comorbiditate şi starea generală este bună, rămâne în continuare la domiciliu cu recomandările pe care i le face medicul de familie. Dacă pacientul are comorbidităţi, cum ar fi obezitate, boli cardiovasculare, HTA, boli renale etc, atunci el este planificat de către medicul de familie la cel mai apropiat centru de evaluare unde este supus unor investigaţii. Dacă pacientul este infectat cu tulpina Delta şi se află în prima săptămână de la debutul bolii,
» Aflați mai multe informații aici.