Împrumut de 305 milioane de euro pentru Spitalul Regional Cluj. Contractul va fi aprobat prin ordonanță de urgență
Proiectul Ordonanţei de urgenţă pentru aprobarea Contractului de finanțare a Spitalului Regional de Urgență Cluj dintre România și Banca Europeană de Investiții a fost publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe și se va afla, timp de 10 zile, în dezbatere publică.
Ministerul Finanțelor a anunțat publicare proiectului de act normativ pentru aprobarea Contractului de finanțare în valoare de 305 milioane de euro, semnat la București, în 11 noiembrie 2021, și la Luxemburg, în 15 noiembrie 2021, între România și Banca Europeanã de Investiții.
Împrumutul reprezintã aproximativ 67% din costul net al Spitalul Regional de Urgențã Cluj, diferența de aproximativ 150,4 mil. EUR (33%) fiind asiguratã de partea românã, din fonduri nerambursabile și de la bugetul de stat.
Data finalã de disponibilizare a împrumutului, care este acordat în condiții foarte avantajoase, este de pânã la 72 de luni de la semnarea contractului de finanțare. Acesta poate fi tras în maxim 30 tranșe, valoarea minimã a unei tranșe fiind de 10 mil. de euro.
Implementarea proiectului va fi asiguratã de Ministerul Sãnãtãții, în calitate de Promotor și agenție de implementare.
Investiția de aproximativ 454,4 millioane euro constã în construcția unui nou spital regional la Cluj, cu 849 de paturi. Noul spital va înlocui și va prelua rolurile Spitalului Clinic Județean de Urgențã Cluj-Napoca (cu excepția a douã dintre cele trei departamente de Ginecologie/Obstetricã existente, care vor fi pãstrate în locația curentã).
Obiectivul principal al proiectului este de a îmbunãtãți calitatea și eficiența serviciilor medicale pentru pacienții care necesitã intervenții acute, de nivel secundar și terțiar, ce implicã tehnologie și experiențã de nivel înalt. În contextul actual al crizei COVID-19, se preconizeazã cã proiectul va contribui la sporirea capacitãții de pregãtire și reacție împotriva unor viitoare pandemii.
Spitalul Regional de Urgențã Cluj va fi un complex de clãdiri cu 7 etaje,
» Aflați mai multe informații aici.