Târgu Jiu: Pieton lovit de o mașină la Vădeni – GAZETA de SUD

Un bărbat a fost rănit, după ce a fost lovită de o mașină în cartierul Vădeni, din Târgu Jiu.
Din cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a stabilit că o femeie, de 42 de ani, din comuna Zau de Câmpie, judetul Mureș, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din direcția localităţii Iezureni către centrul municipiului, a acroșat un bărbat, de 38 de ani, din comuna Aninoasa, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis.
În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea de investigații amănunțite.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 » Aflați mai multe informații aici.