În topul mondial, propulsați de bani europeni. Fabrica de instrumente muzicale de la Reghin face România celebră în toată lumea
Fabrica „Hora” din Reghin este cel mai mare producător de instrumente muzicale din Europa. În cei 70 de ani de existență a reușit să fabrice peste 4,5 milioane de instrumente. Există anumite instrumente care se fabrică doar aici, la Reghin. Deși are o istorie îndelungată, fabrica a știut să se adapteze vremurilor și să ia bani europeni pentru dezvoltare, demonstrând că tradiția poate străluci și mai mult cu ajutorul instrumentelor financiare moderne. Pandemia a adus, însă, multă tăcere în industria muzicală și implicit a afectat și afacerile firmei din Reghin. În plus, mai există o provocare – sunt tot mai puțini oameni care se pricep să lucreze în domeniu. Lipsa forței de muncă ar putea duce la nevoia de robotizare a activității, iar pentru asta, ar putea fi utile tot fondurile europene, a explicat într-un interviu pentru Digi24 Nicolae Bâzgan, director general și acționar la fabrica de instrumente Hora Reghin.- Câți bani ați reușit să luați și cum ați reușit să fructificați aceste sume?- Valoarea totală a investiției a fost de 2 miliarde 841 de mii de lei. – În ce s-au dus banii? Cum ați reușit să investiți banii?- Am investit în construcții, am construit o nouă fabrică de instrumente muzicale, de viori. Am separat fabricația de chitare, mandoline, de fabricația de viori și, de asemenea, am cumpărat niște mașini cu comandă numerică, ce au contribuit la creșterea substanțială a productivității muncii, la creșterea calității și a productivității în specal.- Unde sunteți acum în piață? Cât produceți în fiecare an? Cât exportați și câte tipuri de instrumente faceți?- Din păcate, începând cu declanșarea acestei pandemii, producția a scăzut din cauza faptului că nu s-au mai făcut concerte, nu s-au mai făcut diverse festivități, evenimente care implicau instrumente. De asemenea, școlile de muzică nu au funcționat. Și toate acestea au dus la o diminuare a producției noastre.
» Aflați mai multe informații aici.