Şeful DSP: O perioadă de timp cele două tulpini, Delta și Omicron, vor coexista

Medicii infecţionişti şi specialiştii din domeniul sanitar se aşteaptă ca valul 5 să fie mult mai amplu decât cel anterior, iar şocul resimţit de sistemul medical va fi mult mai mare.

Dr. Vasile Cepoi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, spune că amplitudinea valului 5 va fi dată de coexistenţa celor două tulpini ale virusului, respectiv Delta şi Omicron. „Mă tem că la noi lucrurile vor sta un pic diferit. Pe de o parte, pentru că cel puţin într-o primă etapă, tulpina dominantă este tulpina Delta, a cărei agresivitate o cunoaştem deja. În a doua etapă, cele două tupini – Delta şi Omicron – vor coexista. Există informaţii cum că vor fi infecţii cu ambele tulpini. Există deja în lume pacienţi diagnosticaţi cu ambele tulpini. Deci în aceste condiţii, ne putem aştepta la o amplitudine foarte mare a ratei de infectare, dar şi a ratei de spitalizare a pacienţilor. De aceea, ne pregătim pentru situaţia cea mai critică, adică, atunci când incidenţa bolii va fi foarte mare şi noi să putem să tratăm toţi aceşti pacienţi“, a spus dr. Vasile Cepoi.

Pentru a atenua şocul ce va fi resimţit de unităţile medicale, un element esenţial este comportamentul populaţiei şi implicarea unui număr mai mare de medici de familie. „Foarte important este această posibilitate de a trata la domiciliu cazurile medii şi uşoare, dar acest lucru ţine în primul rând de nivelul de inteligenţă al pacienţilor care trebuie să anunţe medicul de familie din timp, la primele simptome ale bolii, şi care trebuie să se izoleze la domiciliu. Importantă este disponibilitatea medicilor de familie de a monitoriza aceşti pacienţi, de a-i trimite la timp pentru investigaţii suplimentare sau pentru a-i dirija la timp pentru tratamentul cu anticorpi monoclonali. Acest lucru ar fi favorabil pentru populaţia noastră cel puţin la începutul acestui val pentru cazurile care vor fi cu tulpina Delta,

 » Aflați mai multe informații aici.