În curând, în farmacii, consiliere, vaccinări şi testări rapide
Așa cum de ani buni ne-am învățat cu noțiunea de medic de familie, în viitorul apropiat, poate începând chiar de anul viitor, ne vom putea familiariza cu sintagma farmacist de familie. Acest lucru va fi posibil prin extinderea serviciilor actuale oferite de către farmaciști.
„Să știți că în Europa, și nu numai, noțiunea de farmacist de familie este de multă vreme o noțiune familiară oamenilor. Ceea ce vedem în filmele străine este o realitate în acele țări. Îi trimiți farmacistului tău rețeta, el ți-o pregătește, inclusiv, dacă este cazul, cu produse farmaceutice preparate în laboratorul farmaciei apoi, de comun acord, te programează să vii să îți iei medicația. Pe lângă faptul că ai certitudinea că, în ziua stabilită, îți vei putea lua toate medicamentele de care ai nevoie, vei putea avea și o discuție cu farmacistul. Îi poți descrie eventuale efecte adverse ale medicamentului pe care îl iei, care pot fi importante sau nu, îți poate explica pobilele efecte în cazul interacțiunii medicației tale de bază cu diferite suplimente alimentare, despre care poate nu i-ai spus medicului tău de familie. Cu alte cuvinte, ne dorim să ne scuturăm de paradigma farmacist-vânzător, iar oamenii să vadă în noi niște profesioniști care le pot oferi informații suplimentare celor primite de la medici“, explică Conf. Dr. Gabriela Tătărîngă, farmacist primar, Președinte al Colegiului Farmaciștilor din Iași.
De altfel, această inițiativă aparține Colegiului Farmaciștilor din România, la solicitarea căruia Ministerul Sănătății a emis în noiembrie un ordin prin care au fost extinse serviciile farmaceutice disponibile în farmaciile din România cu noi servicii de calitate pentru populație.
„Vreau să menționez clar că noi nu ne-am propus să preluăm prerogativele medicului de familie. Din contră, ne propunem să colaborăm cu medicii de familie, evident, în favoarea pacientului.
» Aflați mai multe informații aici.