Cîțu vrea legea certificatului verde cât mai repede. „Timpul curge în defavoarea noastră”
Florin Cîţu spune că este nevoie de legea certificatului verde la locul de muncă, în condiţiile în care „timpul curge în defavoarea noastră”.
Potrivit Agerpres, președintele PNL a fost invitat luni seara la Digi 24. Chestionat dacă PSD „trage de timp” în legătură cu certificatul verde, acesta a răspuns că aşa s-ar părea.
„Dacă mă uit din afară, aşa ar părea. Până la urmă suntem pe 20 decembrie şi încă nu avem. Avem în Parlamentul României un proiect de lege depus de noi, de mine, de Kelemen Hunor, eram atunci în Guvern, un proiect care a fost votat împotrivă de cei de la PSD. Înţeleg că acum acel proiect nu este agreat, foarte bine, dar încă nu s-a venit cu o variantă. Timpul curge în defavoarea noastră. Este nevoie de acest proiect să vină. Când o să vină sunt mai multe variante pe care le-am văzut, nu au fost prezentate în coaliţie, dar tot primesc variante de la premier sau de la partenerii de coaliţie (…) trebuie să agreăm o variantă cu care să se vină şi să o votăm. În acest moment avem nevoie de o variantă să treacă. Să vedem care este, dar cel mai rău acum este să nu faci nimic. Să ai un proiect în Parlamentul României care este blocat şi să nu ai nimic în schimb”, a spus Florin Cîţu.
Decizia asupării răspunderii pe proiectul de lege este în mâna premierului
El a arătat că premierul Nicolae Ciucă poate să decidă dacă Guvernul îşi asumă răspunderea pe acest proiect de lege.
„Este o decizie a premierului. Nu-mi permit eu să spun premierului ce să facă. (…) Dacă va lua decizia să-şi asume responsabilitatea, va veni, ne va explica, poate mai devreme decât la buget, şi apoi cu siguranţă va avea argumentele clare,
» Aflați mai multe informații aici.