O americancă a născut pe scaunul din față al unei mașini Tesla aflată pe funcția autopilot
O femeie din Philadelphia a născut pe scaunul din față al unei mașini Tesla, în timp ce automobilul mergea pe funcția autopilot, scrie The Guardian. Întâmplarea, relatată de Philadelphia Inquirer, a avut loc în septembrie, când Yiran Sherry, 33 de ani, și soțul ei, Keating Sherry, 34 de ani, îl duceau la grădiniță pe băiatul lor de 3 ani, Rafa.Lui Yiran i s-a rupt apa pe drum, în timp ce erau blocați în trafic. Contracțiile deveneau din ce în ce mai puternice, iar mașina abia se mișca, cei doi dându-și seama că nu vor ajunge la timp.Keating a setat sistemul de navigație cu destinația spital și a pus mașina Tesla pe funcția autopilot. El a spus că ținea o mână ușor pe volan, însă atenția lui era îndreptată spre soție. „Mă strângea de mână de am crezut că mi-o rupe. I-am spus Ok, concentrează-te asupra respirației, dar mi-am dat și mie același sfat. Adrenalina pompa puternic”, a povestit Keating.În cele din urmă, Yiran a născut în mașină, până să ajungă la spital. Asistentele i-au tăiat cordonul ombilical când proaspăta mamă era încă în mașină, pe scunul din dreapta.Cei doi soți s-au liniștit când medicul pediatru le-a spus „E sănătoasă, felicitări”.Yiran povestește că, la spital, veneau mereu asistentele în salon să vadă „bebelușul Tesla” și o întrebau „Tu ești cea care a născut în mașină?”.Cuplul a botezat-o pe fiica lor Maeve Lily, dar au avut în vedere și numele Tess, ca tribut pentru fabricantul de mașini.„Le mulțumesc inginerilor geniali de la Tesla pentru funcția autopilot”, a spus Keating Sherry. Keating și Yiran Sherry. Foto: Facebook Editor : B.P.
» Aflați mai multe informații aici.