Clujenii de la Oven Enterprise, afaceri de 14 milioane de lei la final de an
Cifra de afaceri a companiei de servicii digitale este de patru ori mai mare față de cea de anul trecut.
Compania de software din Cluj-Napoca, Oven Enterprise, estimează că va încheia anul acesta cu o cifră de afaceri de 14 milioane de lei, de patru ori mai mare comparativ cu 2020, chiar dacă cererea pentru servicii și produse digitale a crescut foarte mult la nivel global. Oven Enterprise a atras opt clienț noi în 2021, din finetech și automotive, iar acum au ajuns la un portofoliu de 20 de clienți în România și extern, potrivit ZF.
Compania a investit anul acesta peste un milion de euro în resurse şi creşterea echipei. CEO-ul şi fondatorul Oves Enterprise, Mihai Filip, a anunțat că în 2022 își propune să dubleze cifra de afaceri, iar ţinta este de 30 de milioane de lei.
„Pandemia ne-a surprins în plin proces de dezvoltare accelerată a businessului, cu foarte multe oportunităţi de parteneriate pe cale să fie demarate. După o perioadă de circa 3 luni de «îngheţ», de recalibrare a planurilor de afaceri, piaţa globală a început să se mişte din nou, iar Oves Enterprise a profitat de creşterea exponenţială a cererii globale de produse digitale. Credem că eforturile depuse în anii anteriori, dar şi în acest an, precum şi investiţiile în creşterea echipei, concomitent cu nivelul ridicat de încredere din partea clienţilor existenţi ne-au permis să profităm de cererea globală uriaşă de servicii/produse digitale şi să accelerăm, astfel, businessul peste estimările iniţiale”, a declarat Mihai Filip, CEO şi fondator al Oves Enterprise.
Compania a fost înfiinţată în 2015 ca agenţie de servicii digitale, în special, website building, digital marketing, design şi SEO și se adresează, cu precădere, clienţilor locali – businessuri de talie medie din Cluj-Napoca.
» Aflați mai multe informații aici.