Peste 300 de locuri de muncă vacante la o fabrică din Cluj

Italienii de la fabrica De’Longhi caută peste 300 de oameni pentru centrul de producţie de la Jucu, din judeţul Cluj. 
Producătorul de electro­casnice De’Longhi România, cel mai mare exportator din judeţul Cluj, are disponibile în prezent 328 de locuri de muncă, cele mai multe fiind pentru muncitori necalificaţi la asam­blarea, montarea pieselor (300) şi pentru montatori electromecanici (24) la fabrica de espressoare de cafea din localitatea Jucu, judeţul Cluj, potrivit site-ului AJOFM (Agen­ţia Judeţeană pentru Ocupa­rea Forţei de Muncă) Cluj.

Compania a ajuns anul trecut la un număr mediu de 2.979 de angajaţi, conform datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Un angajat dintr-o fabrică de echipamente electrice câştiga un salariu lunar mediu net de circa 3.300 de lei în decembrie 2020, în creştere cu peste 13% comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, conform datelor anterioare de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

În ultimul deceniu, salariile angajaţilor din companiile cu această activitate au crescut cu aproape 90%, de la 1.783 de lei în decembrie 2011, potrivit zf.ro. 

 » Aflați mai multe informații aici.