Cele mai periculoase locuri şi activităţi care ne pot îmbolnăvi de COVID, stabilite de 500 de specialişti din întreaga lume. Cluburile de noapte și bisericile conduc topul
Cluburile de noapte, bisericile, barurile de interior, mersul la nunţi şi înmormântări sunt cele mai riscante locuri şi activităţi în timpul pandemiei. La polul opus, cu risc mic de transmitere a infecţiei sunt vizita la doctor, la muzee şi biblioteci, mersul plajă şi în staţiile Peco. Dr. Cristian Apetrei, medic virusolog şi profesor de boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea din Pittsburgh, SUA, prezintă un grafic completat de 500 de specialişti în sănătate publică din întreaga lume, cu privire la cele mai periculoase locuri şi activităţi pentru transmiterea SARS-COV-2. „Pe excelentul grup am găsit această imagine. Conţine răspuns la una din întrebările pe care am pus-o în mod repetat: ce anume ne expune mai mult la boală? O întrebare critică, pentru că, dacă tot trebuie să ne restrângem activităţile, atunci cel mai bine este să reducem riscurile cele mai mari, cu cel mai mare beneficiu, în condiţiile în care ne mai păstrăm o oarecare libertate.
Bineînţeles, răspunsul n-a venit de la persoanele ocupate, ci tot de la occidentalii aia proşţi care s-au dus că oile la vaccinare. Peste 500 de epidemiologi şi experţi în sănătate publică au răspuns şi rezultatele sunt în această figură care spune mai mult decât 1000 de cuvinte. (…)”, a scris prof. dr. Cristian Apetrei, pe Facebook. Astfel, conform graficului postat de profesorul Apetrei, risc ridicat de transmitere a virusului au: cluburile de noapte, bisericile, barurile de interior, mersul la nunţi şi înmormântări, stadioanele, petrecerile la interior, spectacole şi concerte în interior, îmbrăţişările şi strânsul mâinilor, oprirea rutinei cu masca de protecţie, parcurile de distracţii. Risc mediu au călătoriile cu avionul, metroul şi autobuzul, toaletele publice, bascket, bowling, mersul la sală, casino, cinema, restaurante, vizitele la bătrâni acasă, la frizerie, la hotel, locurile de joacă. Cel mai mic risc de transmitere a virusului au vacanţele cu alte familii,
» Aflați mai multe informații aici.