Directoarea Liceului de Informatică, premiată de preşedintele României

Prof. Adina Romanescu a primit la Cotroceni distincţia Directorul Anului 2021.Directorul Anului 2021, distincţie acordată la nivel naţional de către Asociaţia pentru Valori în Educaţie, sub înaltul patronaj al preşedintelui României, a ajuns la Iaşi. Distincţia a fost acordată directorului Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi, prof. Adina Romanescu, chiar de către preşedintele Klaus Iohannis în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Cotroceni.

În competiţia pentru „Directorul Anului 2021” au intrat directori din întreaga ţară, fiind realizată o selecţie riguroasă realizată de membri ai comunităţii de afaceri din ţară, existând pentru fiecare participant recomandări din partea colaboratorilor, evaluări multiple, proces finalizat de un interviu la care participă reprezentanţi din zona de afaceri.

„A fost o selecţie riguroasă, care se revarsă în foarte multe zone, de la impactul în comunitate, dar şi aspecte de activitatea de la nivelul şcolii. Consider că acesta este premiul şcolii, iar eu cred că liceul nostru este şcoala anului 2021 şi am spus de la început acest lucru. A fost o perioadă cu o muncă susţinută, cu un nivel de comunicare foarte ridicat între noi profesorii, dar şi un nivel de comunicare ridicat cu elevii. Aşa s-au născut foarte multe activităţi, pentru că elevii îşi doresc foarte multe tipuri de activităţi”, a precizat prof. Adina Romanescu, care a adăugat şi faptul că pandemia nu i-a împiedicat să organizeze manifestări, subliniind că elevii au nevoie de aceeaşi deschidere şi implicare din partea profesorilor şi în cazul în care şcoala se desfăşoară în mediul online.

„Este important pentru noi că în pandemie am ales să nu ne oprim şi să nu ne scădem deloc ritmul. Am remarcat că elevii au nevoie de aceleaşi tipuri de activităţi şi de aceleaşi provocări, iar în perioada pandemiei ne-am desfăşurat activităţile ca şi cum ar avea loc în sala de clasă”,

 » Aflați mai multe informații aici.