Fondul de garantare a asiguraţilor va plăti luni primele despăgubiri în cazul City Insurance
Fondul de garantare a asiguraţilor (FGA) va efectua luni, 29 noiembrie 2021, primele plăţi de despăgubiri pentru cererile de plată depuse de către păgubiţii Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. FGA a anunţat vineri, într-un comunicat, că va achita 2,342 milioane de lei, pentru un număr de 1.003 cereri de plată.Până la 26 noiembrie 2021, FGA a primit 68.931 cereri de plată precum şi 35.687 cereri de deschidere de dosare.Din numărul total al cererilor de plată primite de către FGA, 5.556 de cereri au fost transmise de către BAAR, 5.705 reprezintă solicitări de regres primite de la asigurători, în timp ce restul de 57.670 de cereri de plată au fost transmise de diverşi alţi creditori. Potrivit prevederilor legale, dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fond s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei ASF prin care s-a retras autorizaţia de funcţionare a Societăţii de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A., respectiv 27 septembrie 2021.În vederea analizării cererilor de plată înregistrate, FGA a procedat la preluarea evidenţelor complete ale dosarelor de daună precum şi a evidenţelor tehnico-operative şi contabile de la asigurător, proces de durată având în vedere dimensiunea companiei şi a bazelor de date deţinute de aceasta, preluarea evidenţelor fiind finalizată în termenul prevăzut de legislaţie, de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei ASF de retragere a autorizaţiei de funcţionare a Societăţii de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A, respectiv la data de 27.10.2021.Procesul de analiză a cererilor de plată în vederea efectuării plăţilor a fost iniţiat după finalizarea preluării bazelor de date, fiind un proces complex având în vedere numărul semnificativ de cereri de plată primite, conform Agerpres.În comunicat se menţionează că gestionarea procesului de înregistrare a cererilor de deschidere a dosarelor de daună-anexa 7/cererilor de plată-anexele 9 şi 10,
» Aflați mai multe informații aici.