Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Naţionalde Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, a fost ales vicepreşedinte al Asociaţiei Europene a Instituţiilor de Garantare
Directorul general al Fondului Naţionalde Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Dumitru Nancu, membru în Consiliul de Administrare al Asociaţiei Europene a Instituţiilor de Garantare (AECM) cu un mandat de 3 ani, a fost ales în funcţia de Vicepreşedinte al acestei organizaţii. Este pentru prima dată în istoria AECM, for european care reprezintă interesele instituţiilor de garantare, când este ales un vicepreşedinte dintr-o altă ţară decât cele din care provin membrii fondatori ai asociaţiei.
”Sunt extrem de onorat sa preiau funcţia de vicepreşedinte al acestui important for european şi sunt convins că din această poziţie pot contribui semnificativ la misiunea de promovare şi diversificare a instrumentelor de garantare la nivel european. AECM-ul reprezintă un for de dezbatere şi promovare a celor mai inovatoare politici de sustinere a IMM-urilor, prin intermediul instrumentelor financiare de tipul garanţiilor, care relevă din ce in ce mai mult, importanţa fondurilor de garantare în economiile naţionale, în special în această perioadă de mari provocări”, a declarat Dumitru Nancu. Fondul a acordat de la debutul pandemiei, în 2020, un număr de 164.479 de garanţii, în valoare de peste 29,7 miliarde lei, care au susţinut credite în valoare de peste 37, 6 miliarde lei. În 18 noiembrie 2021, Comisia Europeană a aprobat prelungirea, până la 30 iunie 2022, a Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de Covid-19, urmând ca în cel mai scurt timp, legislaţia incidentă programelor naţionale de sprijin implementate de către FNGCIMM să fie amendată, iar programele să se desfăşoare conform calendarului stabilit.
» Aflați mai multe informații aici.